Cei care iubesc sportul sau cei care îl fură? Atenție pe cine alegeți! (galerie foto)

1721

Înainte de Sărbători am participat la un eveniment despre care m-am hotărât cu greu să scriu. Asociația Ludis Gloria, prin domnul Dan Ursu, a invitat la un restaurant din zonă cam tot ce a considerat că poate contribui la dezvoltarea sportului dâmbovițean. Prezint aici antrenori, conducători de cluburi, șefi de instituții, oameni de afaceri sau reprezentanți ai autorităților locale. Din ultima categorie nu am văzut pe nimeni, nici mediul de business nu a fost interesat prea mult de eveniment, în schimb lumea sportului a fost reprezentată destul de bine. Organizatorii s-au pregătit ca la nuntă, cu sute de porții de mâncare, însă nu au venit nici jumătate din cei invitați. Tot s-a bucurat cineva, copiii din familiile sărmane, la care au ajuns bucatele în plus. Vă mărturisesc că nu am știut cine este Dan Ursu, însă omul ăsta a făcut pentru sportul local în ultimele luni mai mult decât a făcut oricine. A susținut în cea mai mare parte investiția de pe strada Câmpulung, unde funcționează acum un centru de refacere pentru sportivi. S-a implicat în organizarea galei de box ,,Centura Chindiei”, a donat un microbuz sportivilor de la CS Târgoviște, plus că a sprijinit și sub alte forme copiii talentați din fenomen. Dan Ursu a vrut să adune mișcarea sportivă la aceeași masă, să-i asculte pe toți, să-i unească dacă se poate, iar demersul său este unul lăudabil. Nimeni nu a mai încercat asta în ultimii mulți ani, însă eforturile acestui om nu au fost înțelese. S-au ținut și discursuri, competente și aplicate în dreptul unora, dar și mai stângace, cel puțin s-a vorbit deschis. Asta pentru cine a avut interesul să asculte, întrucât pe unii i-a interesat mai degrabă șprițul, care a fost din belșug. S-a și polemizat, s-a mai ridicat tonul, ca la noi. Omul ăsta cu suflet mare, Dan Ursu, chiar are răbdare, bun simț, caracter. Trist e că, am ajuns să nu mai respectăm nimic, în schimb suntem campioni mondiali la vorbe goale și la caterincă. Trăim vremuri urâte și, cu părere de rău o spun, sunt momente în care mi-e rușine să spun că sunt jurnalist sportiv. Păi asta e presă sportivă ce vedem pe aici? Ăsta e sport de performanță? Mie, cel puțin, mi-a rămas libertatea să scriu ce gândesc. „Am investigat un subiect, iar când am vrut să îl public, au început amenințările. Mi s-a spus că o să mor spânzurat de un copac în pădure. Am copii, soție, părinți. L-am lăsat dracului de subiect, am dat-o dracului de presă”, îmi povestea un amic dintr-un oraș mare din Ardeal. Din păcate aici s-a ajuns, să-ți fie teamă să mai scrii ori să vorbești. Bun, nu mai scriu eu. Poate face pasul înapoi și domnul Ursu. Ideea e că sportul va muri încet, dar sigur, sub controlul unor derbedei. Asta ne dorim? Asta merităm? Așa de ieftin vindem viitorul sportiv al copiilor cu potențial? Chiar așa de slabi am ajuns?

Notă: Orice distribuire contează, ne dă forța să mergem mai departe. Și ne întărește ideea că nu suntem noi cei care am rătăcit drumul. Sportul dâmbovițean e paralizat de căpușe, nu-l slăbesc până nu-l termină!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here