Catană, Badea și Tuiu pot fi eliminați din joc! Tudor vrea să elibereze primul cartuș

1627

Pentru prima dată de când se organizează alegeri la Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița, Tudor Emil are mai mult decât un contracandidat, dar și mari emoții. Cristian Catană, Ionuț Iugulescu, Costel Badea și Florin Tuiu și-au exprimat intenția de a-și depune dosarul de candidatură pentru funcția de președinte, la scrutinul din 26 aprilie. Chiar și Marius Chițu a vrut să intre în cursă, dar a renunțat în detrimentul lui Iugulescu. „Dacă nu ar fi candidat Ionuț, cu siguranță aș fi făcut-o eu”, a transmis Chițu, foarte probabil noul șef al Comisiei Județene de Arbitri Dâmbovița, dacă „Chucky” Iugulescu câștigă alegerile.

Punctul care poate să doboare trei candidați

A fost stabilită și o comisie de validare a dosarelor, din care fac parte Ionel Pitaru, Vali Junghie și un jurist, pe care îl va propune foarte probabil Tudor Emil. Probabil un jurist de la FRF, sau chiar mai mulți, câtă vreme „Emiluț” se bucură pe o puternică susținere la nivel federal. Dacă verificați lista cu delegările de observatori, Tudor Emil este printre președinții de AJF cei mai favorizați. Până și astăzi a primit meci la Liga a II-a, la Metaloglobus București – ASU Politehnica Timișoara. Tudor le pregătește o primă lovitură contracandidaților și speră să scape de trei dintre ei după primul cartuș. Îi va ataca pe condițiile de participare, unde Catană, Badea și Tuiu pot patina la punctul c). „Să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licență, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă”.

Doar Iugulescu ar mai rămâne în calea lui Tudor

De aici se naște o întreagă polemică, de vreme ce până și juriștii contactați au opinii diferite. Unde bate Tudor? Pe nuanța „respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă”, ce poate fi interpretată ca studii de cel puțin patru ani sau studii ciclul II (Bologna), cu durata pregătirii de trei ani, la care mai trebuie atașat și un master. Catană, Badea și Tuiu se încadrează doar la Bologna, care s-ar putea să nu le fie suficient. Ionuț Iugulescu este cel mai bine pregătit din acest punct de vedere, iar Tudor Emil a apelat la o completare de studii, unde a fost susținut cu o lucrare de licență de cel mai contestat oficial al clubului Chindia.

„Cine îmi va respinge dosarul, va fi acționat în judecată!”

Vestea că Tudor „Emiluț” vrea să-i elimine din joc prin orice mijloace, aceasta fiind doar una dintre metode, a provocat ceva panică printre contracandidați. „Mă așteptam la anumite lucruri, dar nu și la asta. Oricum ar fi, voi merge până la capăt”, a comentat Cristi Catană. „Cine îmi va respinge dosarul pe acest motiv, o să-l acționez în judecată”, s-a exprimat și Costel Badea. „Eu nu cred că e așa, la angajare se iau în calcul studiile superioare de lungă durată și durata pregătirii de trei ani, însă absolvite cu diplomă de licență”, a transmis și Florin Tuiu. „Eu am facultate de patru ani, master, dar și un curs de managent în educație fizică și sport. Am întrebat și un jurist, pentru că și mie mi s-a părut ciudată această condiție, iar el a înțeles că ar fi acceptată și facultatea de trei ani. Eu voi fi propus de Kinder Târgoviște”, a completat Ionuț Iugulescu. Alte județe au intervenit peste condițiile de participare impuse de ROAF, modificând acest punct, numai că Tudor nu a avut interes, de vreme ce ar putea să fie elementul decisiv în lupta electorală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here