Bravo, fetelor! Bravo, Tătaranu! CSȘ Târgoviște e în finala Cupei României la fotbal feminin

539

Echipa de fotbal feminin a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște a reușit o frumoasă performanță, calificându-se după o pauză de 10 ani în finala Cupei României. Formația pregătită de Mihai Tătăranu a trecut miercuri în semifinale de Piros Security Arad, scor 6-2. Pentru ca marți, 29 mai, de la ora 18.00, să joace pentru marele trofeu cu Heniu Prundu Bârgăului, care s-a impus în penultimul act cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, după loviturile de departajare (7-6). Pentru a ajunge în ultima fază a competiției, CSȘ Târgoviște a mai depășit Universitatea Alexandria (1-0) și CFR 1933 Timișoara (4-2).

* „Ne așteptam să câștigăm și să jucăm finala din nou, după zece ani. Experiența și-a spus cuvântul, pentru că jucătoarele noastre evoluează de 3-4 ani împreună. Fetele au fost conștiente de importanța jocului, pentru că orice pas greșit ne-ar fi trimis acasă. Sunt mândru de ele” – Mihai Tătăranu, antrenor CSȘ Târgoviște

* Ruxandra Neagu, Oana Gherasim (portari), Ioana Ionescu, Florentina Ionescu, Mihaela Neacșu, Sandra Oprică, Ștefania Burcea, Mihaela Merlan, Georgiana Vasile, Nicoleta Bărboi, Alexandra Sfiea, Camelia Moraru, Maria Șoimu, Andreea Uță, Dănuța Istrate, Diana Rădoi, Adina Dorobanțu – lotul de fotbal feminin al echipei CSȘ Târgoviște, finalistă a Cupei României, ediția 2017-2018

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here