Bogdan Liță, îngerul Chindiei din Micro 6! „Nu trece o zi fără să nu mă gândesc la băiatul meu”

2382

„Asta e strada lui Bogdan Liță”. „Ăsta e blocul lui Bogdan Liță”. „Acolo e apartamentul lui Bogdan Liță”. „El e tatăl lui Bogdan Liță”. Sunt expresii pe care le auzim și acum, după 23 de ani de la moartea lui Bogdan, pe 2 noiembrie 1996. În toate, se vorbește la prezent despre „Liță fotbalistul”, mândria cartierului Micro 6 în anii ’90. Părinții lui Bogdan ne așteaptă cu nerăbdare, la fel ca acum mulți ani, când i-am vizitat ultima oară. Apartamentul e plin de viață, pentru că au venit din Italia, sora, nepotul și cumnatul fostului jucător al Chindiei. „Foarte rar trece o zi fără să nu merg la cimitir. Eu l-am visat pe Bogdan decât o singură dată și nu era deloc bine. Era ghemuit într-o groapă, la mama acasă. Îl aștept și acum să intre pe ușă, tresar de fiecare dată când se deschide”, sunt puținele cuvinte pe care le rostește doamna Liță, stâlpul familiei după dispariția lui Bogdan, chiar dacă au năpădit-o bolile. Soțul s-a prăbușit fizic și moral din momentul în care a mers la locul accidentului, dar s-a agățat de viață pentru celălalt copil, Ionela, apoi pentru nepot. Am vorbit ore bune cu domnul Gigi Liță, s-a bucurat că i-am călcat pragul și că nu i-am uitat pe Bogdan și pe Cristi Igescu. Doi copii crescuți în cartierele Târgoviștei, doi tineri frumoși și talentați, a căror ascensiune s-a curmat brusc, în bezna unei nopții blestemate și într-un copac de pe marginea drumului spre București. Cupa Cartierelor se joacă și pentru ei, pentru îngerii Chindiei și ai fotbalului târgoviștean, Bogdan Liță și Cristi Igescu.

„Mă bucur că nu i-ați uitat pe băieți, pe Bogdan și pe Cristi!”

Rep.: Nu l-am uitat pe Bogdan Liță, nu l-am uitat nici pe Cristi Igescu, vor rămâne tot timpul în sufletul nostru. Am stabilit ca terenurile de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, pe care se vor juca meciurile din cadrul Cupei Cartierelor, să le poarte numele. Vă așteptăm la competiția care va avea loc între 2 și 7 septembrie!

– Vă mulțumesc din suflet că nu i-ați uitat pe băieți! Îmi pare bine să aud că există asemenea inițiativă și, sufletește, mă bucur că v-ați gândit la cei doi copii. Am niște probleme de sănătate și îmi este mai greu să mă deplasez, dar sper să pot ajunge la meciuri. Nici la jocurile Chindiei nu am putut merge, însă am simțit o imensă bucurie că a promovat din nou în Liga 1, după 23 de ani. Urmăresc toate meciurile echipei și evoluțiile fiecărui jucător. Îmi pare rău de Neicuțescu, e o pierdere importantă plecarea lui la Dinamo. Îmi place de Neguț, îmi place și Cherchez, însă de la el am așteptări mai mari, și mai îmi place foarte mult de portarul Aioani. Jos pălăria pentru acest copil! Dacă apără așa la 19 ani, să nu vă mire dacă va fi selecționat de Mirel Rădoi la echipa națională de tineret. Mă bucur că i s-a pus clauză lui Viorel Moldovan, să nu poată pleca la Dinamo.

Rep.: Pentru cei care nu l-au văzut jucând, ce calități avea Bogdan Liță? Este cineva de la Chindia care îi seamănă ca profil?

– Avea o tehnică foarte bună, trata cu seriozitate pregătirea fizică, alerga mult, se demarca inteligent și se desprindea lejer de adversari, îi elimina foarte ușor. Avea o atitudine elegantă în teren, juca mereu cu capul sus. Chindiei chiar îi lipsește un mijlocaș de creație, așa cum era Bogdan. Poate Liviu Mihai să-i semene oarecum.

„Durerea nu trece niciodată!”

Rep.: Cum a ajuns Bogdan la fotbal?

– Nu împlinise 7 ani când l-am dus la fotbal. Eugen Popescu s-a ocupat de pregătirea lui, Marin Olteanu l-a promovat la prima echipă, iar cu Silviu Dumitrescu a promovat în Liga 1. Nu mi-a lipsit niciun meci al lui, singurul la care nu am putut ajunge este chiar ultimul pe care l-a jucat, la Craiova. Veneam de la Iași, am intrat într-un peco să alimentez la Adjud și, în loc de benzină, mi-au băgat motorină. Bogdan a făcut atunci un meci foarte bun, a dat pasă de gol, fiind declarat jucătorul etapei. Când a revenit de la Craiova, s-a oprit la Găești, la nunta la Mielușică. Seara a venit acasă, l-a luat pe Cristi Igescu și au plecat spre București. Îl chemase Pițurcă la lotul de tineret și trebuia să se prezinte luni de dimineață, pentru un meci cu Cehia. Eu i-am dat telegrama de convocare. A vrut să meargă în București de sâmbătă seară, să joace biliard cu Adrian Ilie și cu Sabin Ilie. Dimineața m-a anunțat Poliția, iar la 7.30 eram la locul accidentului. De atunci nu a trecut nici măcar o zi, în care să nu mă gândesc la băiatul meu. Am supraviețuit prin fata mea, Ionela, și prin nepotul pe care mi l-a dăruit. Atunci am avut nevoie de consiliere psihologică, însă durerea nu trece niciodată. Eu nu am dușmani, însă dacă aș avea, nici celui mai mare dușman nu i-aș dori să trăiască așa ceva. Noi zilnic vorbim în casă despre Bogdan, chiar dacă au trecut 23 de ani de atunci. L-aș fi văzut acum antrenor, îi plăcea prea mult fotbalul. Începuse Facultatea de Educație Fizică și Sport, făcuse și Școala de Arbitri, împreună cu Igescu, Țermure, Toboșaru. De câte ori îl visez, e numai pe stadion, însă niciodată pe cel de la Târgoviște. Mi-ar fi plăcut ca nepotului meu, de 16 ani, care seamănă foarte mult cu Bogdan, să-i placă sportul, fotbalul, dar nu e atras. În schimb, vorbește fluent patru limbi, fără cea română.

Rep.: Aveți greutăți financiare?

– Nu avem, pentru că nu ni le-am făcut. Trăim decent cu pensia mea și a soției. Tot ce mai îmi doresc de la viață este să fie copiii sănătoși, toată lumea să fie sănătoasă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here