Ați uitat de justiția divină! Dosarul Dikeoulakos demască un sistem pervertit

931

„Sărbătoarea Adevărului e inseparabilă de asaltul minciunii”, scria un prieten preot într-o postare pe peretele de Facebook. Am ales textul, nu și contextul, chiar în Ajunul Crăciunului. Pentru mine o zi tristă, ziua în care anul trecut îmi conduceam părintele pe ultimul drum. Printre mesajele de condoleanțe, s-a strecurat și unul animalic, despre care nu am spus nimănui. Și pe care nu-l voi reda aici, ar suferi și mai mult cei dragi. Aveam sufletul în fâșii, nu i-am dat importanță nici atunci și nici mai apoi. Eu am trecut cu vederea, nu și divinitatea. Cei care s-au bucurat de moartea părintelui meu trăiesc acum cu teama ruinării, chiar a pușcăriei. Nu le doresc răul, însă Dumnezeu veghează și echilibrează!

Subiectul Dikeoulakos redevine interesant pe piața media

Tribunalul București s-a pronunțat în Dosarul Dikeoulakos și chiar dacă soluția nu este definitivă, ea este executorie, iar antrenorul grec poate demara executarea silită a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, după cum a punctat Total Baschet, site-ul numărul 1 de profil din România. Nici presa locală nu a tratat cu indiferență subiectul, abordat de Incomod-media, Bazar Media și Adevărul de Târgoviște. Ar mai scrie și alții, doar că Moșul a trecut pe la ei și le-a lăsat cadouri în buzunare. Cei care conduc clubul din umbră sau în acte au încercat o nouă diversiune, să acopere o decizie nefavorabilă în instanță, printr-o gală grandioasă, o sărbătoare fastuoasă a unui deceniu de activitate. Le-a ieșit și nu prea, pentru că vectorii media au arătat mai degrabă interes pentru celălalt subiect, al obligativității de plată către George Dikeoulakos, într-un total estimat la 240.000 de euro!

Ce salarii nesimțite se plăteau în 2012!… Trase la indigo!…

Astăzi vom prezenta un alt stat de plată (foto), pentru prima lună a colaborării cu Dikeoulakos, septembrie 2012. Cu excepția Ancuței Stoenescu, ajunsă mai târziu la echipă, toți ceilalți aveau același salariu (33.212 lei brut, respectiv 22.584 lei net). Antrenor principal, secund, preparator fizic, jucătoare internaționale sau rezerve, toți apar în acte cu același venit. Nu pare, chiar e incredibil! Sumele prezentate s-ar putea să-i șocheze inclusiv pe cei enumerați în tabel. De multe surprize veți mai avea parte în Dosarul Dikeoulakos!

Romeo Popescu: „Voi merge să depun plângere la DNA!”

Ciprian Iugulescu nu a fost prezent la Gala CSM Târgoviște, club pe care l-a condus vreme de 8 ani. Oare de ce? Și nici Diana Calotă, căpitanul echipei de volei și jucătoarea cu cel mai mare salariu din club (42.000 lei brut, respectiv 32.000 lei net). Oare de ce? „Dacă nici acum nu se vor lua măsuri împotriva lui Ciprian Iugulescu, ajuns director sportiv la Chindia, eu voi merge să depun plângere la DNA. Credeți-mă, am multe de reclamat”, a transmis Romeo Popescu (Rață), un fost colaborator al CSM Târgoviște, din perioada Dikeoulakos. Poate că nu Ciprian Iugulescu este marele vinovat pentru nenorocirile care s-au abătut în ultimii ani peste club, în schimb, el este cel mai expus în acest moment. La fel și Marius Dobă sau, mai nou, Anca Vrînceanu. Semnăturile lor apar pe documente. S-a meritat?

Notă: S-a scris prea puțin despre Gala CSM Târgoviște și nu am prea înțeles de ce. Până când am citit o postare devastatoare a fostului coleg Gabriel Bengea, expusă pe profilul personal de Facebook, în data 19 decembrie. Taifun!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here