Arbitrii au părăsit stadionul din Găești escortați de Poliție! Intervenție promptă a organelor și la Raciu

2858

Plouă abundent peste județ, cu potop de reclamații. Ne oprim doar la câteva din cele de duminică, din etapa care s-a jucat la Onoare, adică Liga a 5-a. Spre exemplu, la Găești, brigada de arbitri a părăsit stadionul sub escorta Poliției, după cum a transmis „Friț” Popescu, antrenorul echipei locale. „În minutul 89 am înscris golul de 3-2, moment în care cei de la Ionești, jucători și chiar suporteri de-ai lor, au sărit la arbitri. Am strigat la jucătorii mei să-i protejeze și să nu permită să primească nici măcar o palmă. Oaspeții au părăsit terenul, au făcut tărăboi și la vestiare, după care i-au așteptat pe arbitri la poartă, în stradă. L-am sunat pe comandatul Poliției Găești, care a trimis două echipaje, pentru ca arbitrii să plece în siguranță de la stadion. E o luptă necinstită la retrogradare în seria noastră și se fac alianțe pentru a scăpa Străoști, care câștigă pe linie în ultima perioadă. Cei de la Ionești au recunoscut pe Facebook că vor da ambele meciuri pe care le au de jucat cu Străoști, să retrogradeze Găești. Noi jucăm doar pe teren, iar dacă am avut un arbitraj bun, cum a fost la meciul cu Ionești, iată că am am bătut”.

Iulică Preda: patru penalty-uri pentru Raciu, trei eliminări la Dărmănești!

La Raciu, într-un meci cu implicații în zona promovării, arbitrul Iulian Preda a dictat patru penalty-uri pentru echipa locală și trei eliminări în tabăra oaspeților de la Dărmănești, care se luptă cu Voinești pentru câștigarea Seriei Nord. S-a terminat 6-3 pentru localnici, după ce au fost conduși la pauză cu 3-2. „Un oficial al formației din Dărmănești a pătruns pe teren, pentru a-i determina pe jucători să părăsească terenul. A fost luat în primire de oamenii de ordine, s-au îmbrâncit, însă Poliția a intervenit și a calmat spiritele. Iulică Preda nu trebuia delegat la acest meci, cunoscute fiind clinciurile avute în ultima perioadă cu echipa din Dărmănești, în special la meciul tur de la Voinești”, ne-a transmis un martor al scenelor de la Raciu. Cei de la Dărmănești și-au exprimat nemulțumirile și în mediul online, unele destul de agresive. Sincer, nu am mai auzit ca într-un meci, o echipă să primească patru lovituri de pedeapsă, iar cealaltă trei eliminări! Sună incredibil. Sursele noastre susțin că și la Titu, arbitrul Bogdan Diță a fost alergat de jucătorii de la Nucet.

Neprezentare la… neprezentare

Tot la Liga a 5-a, Slobozia Moară nu s-a obosit să joace decât 20 de minute la Podu Rizii, Runcu nu s-a prezentat la Bezdead, iar Mărcești la Ghinești. Nici Zăvoiu nu s-a deplasat la Fieni, într-un meci restanță programat la Liga a 4-a, după ce inițial a motivat că a rămas cu autobuzul în pană. Acum nu a mai pornit deloc… Și mai este de jucat o restanță la Liga a 4-a, Bucșani – Ulmi, chiar dacă s-a terminat campionatul de mai bine de o săptămână. Nici măcar acum nu se știe cine a retrogradat, de vreme ce încă mai sunt contestații pe rol.

* Salutăm intervenția promptă a organelor polițienești la Găești și la Raciu, care au prevenit noi acte de huliganism!

* Marți, de la ora 10.00, se va întruni în sala de conferințe de la Polivalentă, comisia județeană de acțiune împotriva violenței în sport. Am solicitat să participăm la discuții și chiar să putem filma.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here