„Am fost în spitalul morții din Bergamo”! Povestea unei dâmbovițence infectată cu coronavirus în Italia

1111

Maria (numele l-am ales noi, însă povestea e reală) a predat la o școală din mediul rural, până într-o zi când s-a hotărât să plece la o rudă în Italia, unde se câștiga mai bine. A visat să aibă o casă a ei, cochetă, iar cu salariul de profesor era foarte greu pe atunci să-și cumpere una. În Italia a întâlnit un băiat cumsecade, din Ardeal, alături de care locuiește în Lombardia, aproape de Bergamo, dar și de Brescia sau Milan. El lucrează într-o fabrică, iar ea este badantă, mai precis îngrijește bătrâne. Ultima s-a prăpădit în brațele ei, aflând ulterior că de coronavirus. S-a temut să meargă la spital. „Se murea pe capete, mi-a fost frică!”.

„Durerile erau cumplite, îmi venea să smulg carnea de pe mine”

Maria a început să se simtă rău la câteva zile după decesul bătrânei. „Aveam dureri de cap, frisoane și tuse. Am luat antibiotice, fără niciun efect. La un moment dat, nu mai puteam respira, simțeam o greutate în spate, în dreptul plămânilor. Apoi au început durerile, cumplite, îmi venea să smulg carnea de pe mine. Nu puteam dormi, nu puteam mânca, mă topeam pe picioare. Între timp, s-a îmbolnăvit și prietenul meu. Atunci am intrat în panică, am crezut că s-a terminat cu noi”.

„În spital ne-au tratat la fel, nu conta că suntem gunoieri sau directori”

Cei doi au ajuns în spital la Bergamo, chiar în epicentrul coronavirusului italian. „Ambulanțele ne-au luat în același timp, ne-au testat rapid și ne-au transferat direct la terapie intensivă, în același salon. Eram mai mulți acolo, bărbați, femei, toți eram infectați. Ne-au tratat la fel, nu conta că suntem români, italieni, gunoieri sau directori. Noi, cei mai tineri, am luptat mai bine cu virusul, însă bătrânii au cedat pe capete. Am văzut medici, asistenți și voluntari muncind pe brânci, plângând, suferind. Am auzit că unii chiar au murit, ne spuneau prin saloane”.

„Dumnezeu mi-a dat zile”

„După o săptămână de tratament, am început să-mi revin. Prietenul meu a avut o formă mai ușoară și l-au transferat într-un alt salon. Apoi ne-au testat din nou, eram negativi. Ne-au trimis acasă, la izolare, după o perioadă ne-au testat iar. Tot negativi. Acum suntem bine, însă eu tot mai simt anumite dureri în spate și mă doare tot corpul. Plus că nu mai pot dormi, am multe coșmaruri. Într-un final le-am spus și părinților, au plâns sărăcuții, s-au rugat pentru noi. Am avut coronavirus, am fost în spitalul morții din Bergamo. Dumnezeu mi-a dat zile”. Maria a acceptat să-i scriem povestea, însă fără să-i dezvăluim identitatea. Are prieteni în România, rude, vecini și se teme să nu o judece nepotrivit. Însă a vrut ca încercarea prin care a trecut, marea cumpănă a vieții, să fie cunoscută acasă. Poate, așa, cei de aici vor deveni mai responsabili!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here