8,5 miliarde economie la echipa de volei CSM Târgoviște! O spune Ciprian Prisăcaru

799

Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște se situează la nivelul campionatului trecut, pe ultima treaptă a podiumului, a obținut calificarea în Final Four-ul Cupei României, în timp ce în cupele europene a devenit favorită la calificarea în sferturile de finală, după ce s-a impus cu 3-2 pe terenul campioanei Greciei, Olympiacos Pireu. Pătrunderea printre cele mai bune opt echipe din Challenge Cup ar reprezenta o premieră istorică pentru voleiul târgoviștean, chiar dacă vorbim despre a treia competiție intercluburi ca valoare la nivel continental. Am apelat la aceste comparații, întrucât președintele clubului, Ciprian Prisăcaru, a transmis luni seară la Sport Show, pe Columna TV, că s-au făcut economii importante în această ediție de campionat. „Bugetul echipei de volei este mai mic, în comparație cu sezonul trecut, iar adversarii mult mai puternici acum. După estimarea pe care am făcut-o în urmă cu două săptămâni, până la finalul sezonului bugetul total al secției de volei va fi mai mic cu 850.000 lei. Cea mai mare parte din această diferență provine din salarii”. Mai multe informații puteți parcurge în ediția de joi a cotidianului Jurnal de Dâmbovița!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here